Înapoi la listă

Bruxelles confirmă primul pas spre Europa incluzivă: Inițiativa Europe CARES a fost înregistrată!

Comisia Europeană a emis miercuri, 27 februarie 2019, Decizia Nr. (C(2019)1545) prin care validează prima inițiativă civică din istoria Uniunii Europene privind propunerea unei Directive Europene pentru Educația Incluzivă a persoanelor cu dizabilități - Europe CARES, inițiată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) în luna ianuarie 2019

CEDCD a coagulat părinți de copii cu dizabilități din 7 state membre ale UE (România, Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Ungaria), care au decis să-și facă vocea auzită la nivel european pentru dreptul la educație incluzivă de calitate a copiilor lor. 

 Această inițiativă se fundamentează pe nevoile acute pe care Europa și România le au în ceea ce privește educația celor peste 15 milioane de copii cu dizabilități. La nivelul UE, 2 din 5 elevi cu dizabilități nu depășesc învățământul gimnazial și peste 40% rămân fără nicio calificare. 

În România, 46% dintre copiii cu dizabilități sunt izolați în școli speciale, iar cei care învață în școlile de masă nu beneficiază de sprijinul necesar. Există județe în România în care există 1 profesor de sprijin la 150 de copii cu dizabilități, programa nu este adaptată, nu există accesibilizări și tehnologii asistive. Cel mai adesea, elevii cu dizabilității sunt victimele discriminării, excluziunii sau abuzurilor în sistemul de educație actual. Părinții cheltuiesc între 4.000 – 18.000 de Euro pe an pentru terapiile copiilor cu dizabilități și profesori de sprijin privați, iar cei care nu își permit, rămân izolați în case sau instituții. 93% dintre DGASPC-urile din cele 42 de județe din România au raportat inexistența serviciilor de intervenție timpurie pentru copiii cu dizabilități în comunitate. 

Pentru ca adulții și copiii cu dizabilități să poată beneficia de educație incluzivă și de calitate, care să le ofere șansa de a deveni contributori sociali, avem nevoie de o reglementare unitară a educației incluzive în spațiul european pentru a asigura existența unui set de standarde minime și principii, care să ghideze implementarea la nivelul Statelor Membre și pentru a evita derapajele și diferitele forme de excluziune. 

Decizia Comisiei Europene confirmă legitimitatea și legalitatea demersului CEDCD și a inițiativei Europe CARES, care vine să răspundă unui vid de reglementare la nivelul Uniunii Europene în materie de dizabilitate. Lipsa unei legislații europene în acest domeniu creează numeroase probleme la nivelul statelor membre, manifestate prin aspecte ce variază de la excluziune, segregare, la absența măsurilor de suport și acomodare a elevilor/studenților cu dizabilități în învățământul general obligatoriu și nu numai. 

Salutăm Decizia Comisiei Europene cu privire la validarea oportunității și legalității Inițiativei Civice Europe CARES și ne reafirmăm încrederea și angajamentul în sprijinrea procesului civic european de promovare a primei propuneri de Directivă Europeană petru Educația Persoanelor cu dizabilități pe care ne-am asumat-o și propus-o noi părinții de copii cu dizabilități din 7 state membre ale Uniunii Europene”, declară Maria Mădălina TURZA, reprezentantul Comitetului Europe CARES. De îndată ce formalitățile administrative vor fi finalizate, toți cetățenii UE vor putea sprijini acest demers printr-un vot electronic. 

Toate informațiile necesare vor fi publice pe webiste-ul Inițiativei Europe CARES - www.europecares.info 
Persoană de contact: Mădălina Turza - madalina.turza@cedcd.ro - 0737545955.